Circa 880 kg de deșeuri au fost strânse din pădurea Băneasa, în cadrul acțiunii de ecologizare din campania națională “Curățăm România”, inițiată Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

 

Primăria oraşului Voluntari, prin operatorul de salubritate SC Ecovol SA, a curățat pădurea Băneasa din zona Bulevardului Pipera.

Deșeurile au fost colectate separat, pe categorii şi transportate către staţia de sortare Iridex.

Mulţumim celor 70 de participanţi – angajați ai societăţilor primăriei şi voluntari – care au dat dovadă de determinare şi responsabilitate în cadrul acestei mobilizări.

Mulțumim și locuitorilor sau vizitatorilor care vor păstra curățenia, pentru a respecta efortul colegilor noștri dar și pentru bucuria de a avea un mediu curat și primitor.

 

Acțiunea face parte din campania națională de ecologizare «Curăţăm România»