Primăria oraşului Voluntari, alături de Prefectura judeţului Ilfov, Garda de Mediu şi Ocolul Silvic au organizat astăzi, 2 mai 2022, o acţiune de ecologizare, prin colectarea diferitelor tipuri de deşeuri din pădurea Andronache. Circa 8 tone de deșeuri au fost colectate separat și transportate la staţia de sortare IRIDEX.

300 de persoane –  angajaţi ai societăţilor primăriei, elevi, profesori şi voluntari inimoşi au participat la această campanie.

SC Ecovol SA, cu sprijinul DECSIC, DAS și instituţiile de învăţământ de pe raza oraşului Voluntari s-au implicat 100% pentru reuşita acestei campanii. SVSU Pompieri și o ambulanță de la Ambulatoriu de Specialitate Voluntari s-au asigurat că totul decurge fără incidente.

Această acţiune a fost iniţiată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul campaniei naţionale de ecologizare «Curăţăm România».