Primăvara este anotimpul în care natura renaște și ne încântă cu frumusețea sa. Însă, primăvara aduce și o responsabilitate importantă: curățenia generală

 

 

În acest sens, în orașul nostru, ca în fiecare an, am demarat campania “Curățenia de Primăvară”.

Echipele SC Ecovol sunt în plină desfășurare a activităților de amenajare și întreținere a spațiilor verzi, igienizarea  și toaletarea arborilor, curățarea și vopsirea bordurilor, igienizarea stațiilor de autobuz. Măsurile luate în cadrul acestei campanii sunt etapizate și se vor derula în totalitate în perioada următoare.

În plus, am lansat și o campanie de dezinsecție în zonele cu vegetație din parcuri, locuri de joacă și școli. Scopul acesteia este de a preveni răspândirea căpușelor și de a menține zonele publice sigure pentru oameni și animale.

Cu toții ne dorim un oraș curat și plăcut privirii, iar campania “Curățenia de Primăvară” este un pas important în acest sens.